Lizoanca
Lizoanca, mica Eliza. Fetiță naivă de la țară dintr-o familie simplă, cu un tată monstru, care rezolvă totul cu bătaia, doar copilul așa învață și o mamă care vrea să împace și capra și varza. Locuitorii satului, primii la judecată, ultimii la întins o mână de ajutor copiilor care au luat-o pe "arătură"
Fetiță de 11 ani, care fără să aibe vreo cunoștință despre actul sexual, însemnătatea acestuia, o face ca un robot pus pe automat, agonisind inclusiv eterna boală venerică - sifilisul, umplând tot satul de ea.
Doina Ruști abordează o problemă socială, un fenomen social, care încă mai există până in ziua de azi și nici un organ de stat abilitat în a supraveghea bunăstarea copilului sau a aplica legea protecției copilului nu se sesizează, e nepăsătoare, trece cu vederea sau apelează la paradigma - "mai rău să nu șie". Mai mult, mass media, pentru a-și crește ratingul, popularizează asemenea știri, fără măcar a se sinchisi să verifice sursele.
Nu am citit cartea pe nerăsuflate, pentru că am avut nevoie de pauze, pentru a "rumega" subiectul, care pentru mine e foarte bulversant, mai ales dacă mă gândesc că și astăzi putem întâlni acest fenomen social. Pedofilia, sarcina la vârsta de 12-13 ani, orfelinatele pline, adopțiile îngreunate de autorități, o mulțime de copii cu potențial, dar care sunt victime ale unor "organe" incompetente și construite pe pile și nepotism.
Cartea se poate găsi aici în formă de ebook:
https://www.libris.ro/ebook-lizoanca-doina-rusti-EPM978-973-46-6570-9--p11039978.html
Aici in formă de audio book:
https://www.voxa.ro/ebooks/lizoanca

Comments
Post a Comment